Tranzacţionare pe baza indicatorilor macroeconomici
Putem prevede cu o probabilitate destul de mare mişcările de preţ, dacă datele actuale diferă de prognoză, fiindcă până la publicarea datelor actuale, data estimată este un punct de reper după care evoluează preţul, iar dacă estimările au fost prea optimiste, sau prea pesimiste este nevoie de o corecţie. În volumul comercial al pieţei FOREX rata speculanţilor este în jur de 30%, iar piaţa este în creştere continuă şi rapidă, traficul mediu pe zi de 1200 miliarde de dolari din 2001 a crescut la 3210 miliard dolari în 2007, ceea ce înseamnă că a crescut şi numărul speculanţilor care tranzacţionează pe baza acestei teorii. În ultimi ani, uneori mişcările au fost atât de agresive, încât se naşte următoarea dilemă, teoria este aplicată în practică, sau practica produce teoria?
Din mişcările de preţ, adică fluctuaţia cursului de schimb, cauzată de indicatorii macroeconomici se poate profita dacă reuşim să interpretăm corect efectul acestora pe piaţă. Publicarea datelor actuale, sau mai bine zis ştirile, sunt tranzacţionate în mai multe feluri. În continuare voi descrie trei, care sunt cel mai frecvent întâlnite:
- Cu comenzi tip „stop” în ambele direcţii
- Aşa numitul „spike trading”
- Tranzacţionarea „revenirii” (retrace în limba engleză)
Atenţie!
Tranzacţionarea FOREX (FX, bursa valutara) implică riscuri financiare. Înainte să investiţi pe aceasta piaţă, consideraţi nivelul de risc, nivelul de experienţă si obiectivul investiţiei. Există posibilitatea ca investitorul să piardă suma investită. Să nu investiţi bani pe care nu vă permiteţi să-i pierdeţi.

